EPILARE DEFINITIVĂ CU LASERUL ALEXANDRITE MOTUS AX BY DEKA

Te-ai decis să renunți la metodele clasice de epilare? Felicitări pentru această decizie! Îți vei mulțumi cu siguranță, chiar după prima ședintă. Știm perfect cum e să te saturi de programări dese la salon, să nu îți mai dorești ședințe dureroase de epilare, să aștepți să îți crească părul întâi la o dimensiune care să permită smulgerea firelor și între timp să ratezi atât de multe evenimente. Epilarea nu trebuie să implice compromisuri. Trebuie să îți ofere timp mai mult pentru tine și o piele fină mereu. Iar cu ajutorul epilării cu laser, vei obține ambele!

DESPRE

Considerat Standardul de Aur în materie de fotoepilare, Laserul Alexandrite din cadrul clinicii ESTHEMA este potrivit pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru pielea bronzată. Se adresează atât femeilor, cât și bărbaților. Cu o lungime de undă de 755 nm, Laserul Alexandrite este singurul sistem eficient în tratarea tuturor tipurilor de păr. Laserul Alexandrite este considerat in prezent, conform studiilor de specialitate, cel mai rapid și eficient dispozitiv de îndepartare a părului nedorit, fiind util în tratarea pacienților cu tegument deschis la culoare (fototip cutanat I-VI, conform clasificarii Fitzpatrick).

Sigur si bine tolerat de piele, laserul penetrează până la nivelul rădăcinii firului de păr pe care îl distruge prin fototermoliza fără să afecteze țesutul înconjurător. Firele de păr aflate în faza anagena (de creștere) vor fi eliminate, iar efectul se observă la 2 săptămâni după prima ședință.

AVANTAJE

CÂȘTIGI TIMP
Timpul este o resursa prețioasă. Știm că îți dorești să îl folosești într-un mod cât mai avantajos. 7 ședințe afectuate te scapă de grija epilatului, iar pielea este fină tot timpul. Ședințele au loc la 6 săptămâni, prin urmare nu trebuie să te prezinți săptămânal sau lunar la programare. Iar la finalul ședințelor din abonament se vor efectua numai ședințe de întreținere (1-2 pe AN).

ECONOMISEȘTI
Ședințele de epilare definitivă cu laser nu sunt atât de scumpe precum crezi. Calculând banii investiți într-un abonament (care e mult mai avantajos decât ședințele individuale), îti va rezulta că această investiție este de fapt mai ieftină decât celelalte metode de epilat, adunate în funcție de frecvența lor.

SE POATE EFECTUA ÎN ORICE ANOTIMP
În timp ce multe lasere de epilare nu permit epilarea în sezonul cald, epilarea cu laserul Alexandrite Motus Ax by Deka se poate efectua în orice sezon, chiar și vara, fără efecte adverse precum arsuri sau hiperpigmentare.

PROCEDURA NU ESTE DUREROASĂ
Sistemului de răcire la contact cu pielea și mișcările repetate cu impulsuri la putere redusă, induc o încălzire graduală, evitând durerea și efectele secundare. Vei resimți doar un mic disconfort, însă nu se va compara cu senzația de durere cauzată de epilarea cu ceară sau epilatorul electric.

ABSORBȚIE DE ENERGIE 100% și EFICACITATE MAXIMĂ
Noua tehnologie a piesei de mână, integrează un vârf de safir, care intră în contact cu pielea, reducând pierderea de energie reflectată. Noua metodă de epilare definitivă a părului constă în trecerea repetată a suprafețelor tratate pe piele, care determină încălzirea treptată a părților vitale ale firelor de păr. Aderența totală a piesei de mână pe suprafața care trebuie tratată, resetează dispersia de energie, obținându-se astfel 100% absorbție de energie, ceea ce înseamnă că pentru a obține aceleași rezultate avem nevoie de o putere mai mică, comparativ cu alte sisteme de pe piață.

Emisia cumulativă de laser permite livrarea energiei la impulsuri de putere mai mici, care conduc la distrugerea părului într-un mod total nedureros pentru pacient și fără efecte secundare, cum ar fi arderea sau decolorarea, chiar și la tipurile de piele mai închise.

TRATEAZĂ FOLICULITA
Epilarea cu laser poate ajuta la reducerea firelor de păr sub piele și a problemelor asociate, cum ar fi foliculita. Foliculita se recunoaște prin mici papule roșiatice cauzate de o inflamație la nivelul firului de păr și se pot dezvolta oriunde pe corp. Distrugând rădăcina, nu se mai poate dezvolta inflamația la acest nivel.

TRATEAZĂ HIRSUTISMUL
Hirsutismul reprezintă o afecțiune endocrinologică ce afectează femeile cauzând apariția de păr gros, închis la culoare în zone precum: mustață, bărbie, perciuni, areole. Epilarea cu laserul Alexandrite completează semnificativ tratamentul medicamentos specific.

PREGĂTIRE

CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE DE PRIMA ȘEDINȚĂ DE EPILARE CU LASERUL ALEXANDRITE?
 
1. Cu minimum 2-3 săptămâni înainte de prima ședință de epilare, nu utiliza epilarea cu ceară sau altă metodă ce implică smulgere și nu folosi tratamente de depigmentare, decolorare sau autobronzare. Între ședințele de epilare cu laser vei folosi doar epilarea cu lama de ras.

2. Expunerea la soare sau la solar se va evita 7 zile înainte și 7 zile după procedură.

3. Sedința de epilare cu laserul Alexandrite Motus AX este foarte rapidă. Durează câteva minute, în special dacă se efectuează în zona inghinală sau a axilei.

4. După prima ședință de epilare cu laser, vei observa, în mod obișnuit, o reducere a creșterii părului în zona tratată. Unele fire de păr pot începe să cadă în mod natural în următoarele săptămâni. Cele mai semnificative rezultate vor începe să devină vizibile după  2-3 ședințe de epilare cu laser. În această etapă, părul va deveni mai subțire și mai puțin dens în zona tratată.

5. În ziua ședinței de epilare, sunt interzise dușurile fierbinți pe zonă tratată sau saunele.

6. Imediat dupa tratament este posibil să apară o roșeață temporară. Pielea se va calma după aplicarea unei creme hidratante sau apa termală.

7. Ședințele se efectuează la un interval de 6 săptămâni, urmând ca cele de întreținere să aibă loc la un interval mult mai mare (6-12 luni).

8. În timpul ședinței de epilare cu laser se distrug firele de păr aflate în faza activă, de creștere. Pentru că foliculii piloși nu cresc niciodată în același timp, ci sunt supuși unui proces ciclic în care fazele active alternează cu cele de repaus, sunt necesare mai multe sedinte pentru a distruge firele de par aflate în stadiu de repaus la momentul ședinței de epilare. În plus, număul de ședințe depinde și de alțu factori individuali precum: varsta, sexul, statusul hormonal, zona tratată, culoarea pielii, grosimea și culoarea firelor de păr.

9. Numărul total de ședințe poate varia, dar în general, se recomandă 7 ședinte.

10. Termenul “definitivă” nu trebuie înțeles la propriu. Se referă la îndepărtarea părului într-o măsură atât de mare încât reapariția părului este minimă sau absentă pentru o perioadă semnificativă de timp. Putem să vorbim despre o  “reducere permanentă a părului", deoarece nu există nicio metodă de epilare care să garanteze că părul nu va crește niciodată din nou în zona tratată.

11. În cadrul clinicii ESTHEMA, ședințele de epilare cu laser se efectuează doar de către cadre medicale specializate.

12. Laserul Alexandrite utilizeaza lungimea de unda de 755 nm, specifică pigmentului firului de păr, fără ca pielea sau alți cromofori din structura sa (vase de sânge, apa) să aibă de suferit, dovedindu-se unul dintre cele mai sigure aparate la nivel mondial.

13. După epilarea în zone faciale este obligatoriu să utilizezi cremă cu SPF 50+.

Pentru a minimiza riscul de reacții adverse și pentru a maximiza eficacitatea tratamentului este bine să urmezi recomandările terapeutului. Vei primi o fișă completă cu recomandări.

CONTRAINDICAŢII

ÎN CE SITUAȚII ESTE CONTRAINDICATĂ EPILAREA CU LASER?

în timpul sarcinii și alăptării
sunt prezente boli, afecțiuni, infecții sau leziuni la nivelul pielii (de ex.: vitiligo, psoriazis, istoric de cicatrici cheloide)
urmezi tratamente sau iei medicamente fotosensibilizante sau din categoria antibioticelor - consultă-te cu terapeutul și cu medicul înainte
orice condiție medicală trebuie comunicată înainte de începerea ședințelor de epilare pentru a stabili dacă poți începe tratamentul.

PROGRAMARE CONSULTAŢIE

0730 224 225

Str.Agatha Bârsescu 15a

CONTACT@ESTHEMA.RO

ESTHEMACLINIC

Please enter your name.
Please enter a valid email address.
Please type your message.